O casa fericita e casa aceea care,
Cu toti cu mici cu mari, se duc la Adunare!
Nu lasa niciodata o zi a fi pierduta,
Sa nu se duca-ndata la casa mult iubita.

Ferice de acei ce merg în casa-acesta;
Bunici cu-ai lor nepoti, cât sotul cu nevasta!
Nu vor sa stea acasa de-ar fi furtuni sau iarna,
Fiindca doar acolo împarte Domnul hrana.

Se pregatesc frumos sa meagra-n casa sfânta,
Stiind c-acolo-i harul si-o Cina care-ncânta!
Le place mult sa fie în casa cu Isus,
Fiindca-n vesnicie vor fi cu El si sus.

Nu vor sa admita ca-acolo-s numai ei,
Stiind ca Domnul vine si unde-s doi sau trei!
Ei oricum doresc sa fie o casa mare
Si-asa prin Domnul Vietii o mare sarbatoare.

Nu vor sa piarda ziua si timpul în zadar ,
Tinând la ziua scurta ca la un mare dar!
Ei iubesc Cuvântul – cel scris în Sfânta Carte,
Si vor sa ia din hrana ce-aceasta o împarte.

Nu le este greu sa mearga toti gramada,
Caci pe Domnul slavei ei vor cu toti sa-L vada!
Doresc ca-n orice vreme sa stea în casa aceasta;
Bunicii cu nepotii si sotul cu nevasta.