Rupe-mă, Doamne...
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
Rupe-mă, Doamne, de tot ce nu-i din Tine
Și fă azi să pătrundă tot mai adânc în mine
Puterea de milenii ce de la Tine vine
Și dragostea ce pare și astăzi o minune.

Rupe-mă, Doamne, de lumea de aici
Și alipește-mi gândul de lucrurile mici
Ce-s mari și nepătrunse atunci când mă gândesc
Că fiecare clipă e-un dar dumnezeiesc...

Rupe azi din mine tot ce e necredincios
Ce mă trimite-adesea pe un drum anevoios;
Și sufletul mi-l umple de acea putere mare
Ce-n ziua minunată mă va-nălța spre zare.

Rupe azi din gându-mi dorințe-nșelătoare
Ce-aduc amărăciune în viața-mi trecătoare
Și fă ca-n orice clipă pe care Tu mi-o dai
Să mă gândesc la tine, la dragostea ce-o ai.

Trimite-mi azi putere ca-n noapte să veghez
Și-n fiecare clipă frumos să luminez
Și chiar de-ar trebui să trec prin încercări
Ajută-mi să 'nalț ruga ce va străpunge zări.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/215910/rupe-ma-doamne