Din țărână și iubire, suflarea Lui am primit!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Tu ești totul pentru mine!
Categorie: Trezire si veghere
Din țărână și iubire, suflarea Lui am primit!


Pregătește-te din timp cu Domnul să te întâlnești
Fii atent la tot ce faci, să împlinești al Său Cuvânt
Din inimă să-L urmezi, Fiul Său iubit tu ești
Pacea e-n inima ta, El să fie-n al tău gând

Toată viața să muncești la întâlnirea cu Isus
Bine ca să te găsească, pregătit de veșnicie,
Fii smerit în tot ce faci, tu fii al Său rob supus
Loc de cinste vei avea în a Lui Împărăție

Este greu pe drumul drept ca să mergi fără oprire
Căci la pândă e Cel Rău, ce vrea să te cucerească
Nu privi decât la ținta ce-ți aduce fericire
La Cel ce vrea să te ducă la curtea împărătească

În marea Lui moștenire ce la Cer o stăpânește
Unde toți sunt fericiți și-L slăvesc pe Dumnezeu
Unde nu sunt dușmănii și Cuvântul se împlinește
Și nici lacrimi, nici dureri, unde n-ajunge Cel Rău

Merită ca să luptăm pentru așa răsplată mare
Armura dumnezeiască s-o îmbrăcăm și să pornim
Să-i aducem lui Hristos glorie și închinare
Ca în veci de veci să fim sus la Cer, să Îl slujim

Sacrificiul nu e mare căci prin el vom câștiga
Loc de cinste și onoare lângă Tronul lui Isus
Va veni și clipa care noi în fața Lui vom sta
C-am trecut prin judecată și al nost loc este sus

Hotărârea-i aparține, El decide și împlinește
Sentința ce ni se dă când în fața Lui, vom sta
Domnul cel nemărginit, iubitor, El ne dorește
Cu El ca să moștenim mare Împărăția Sa

Să nu mai murim nicicând, El de aceea ne-a creat
Din țărână și iubire, suflarea Lui am primit,
Domnul vieții și al măririi pentru noi jertfă s-a dat
Ca să fim în veșnicie pe al Său tărâm fericit!

Amin

Câmpia Turzii, 30 iunie 2021
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/216260/din-tarana-si-iubire-suflarea-lui-am-primit