Fapte fără de credință, poate face orișicine
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Prin Tine sunt ce sunt!
Categorie: Trezire si veghere
În momente de-ncercare, știi că ajutor e Domnul,
Căci din experiența-ți tristă, cunoscut-ai ce e omul,
Îți e prieten, îți e frate, când îi ești mereu aproape,
Când nu-i poți întinde-o mână, este-n stare să te-ngroape!
Și te uită, te ignoră, ca și cum n-a fost vreodată,
Părtășia, o relație ca a unui fiu c-un tată.
Astăzi lui îi este bine, însă tu-ți trăiești necazul,
N-ai un prieten sau un frate, să îți ștearg-acum obrazul.
Și te-ntrebi de unitate, milă și iubire sfântă,
Dragostea ce motivează și spre fapte te avântă!
Căci unde e doar vorbire și nimic nu se-mplinește,
Ne certifică Scriptura, că omul se amăgește!
Fapte fără de credință, poate face orișicine,
Dar credința fără fapte, este moartă, și nu-i bine!
Dac-atunci când în furtună, nu ai milă și-ndurare,
Când e oare timpul? Spune! Hai, răspunde la-ntrebare!
Dragul meu, avem nădejde că Isus curând revine,
El va smulge tot ce este suferință și suspine,
Pân-atunci, te rog, veghează, El 'naintea ta pășește,
Te privește, te ascultă, căci nespus te prețuiește!
Iar tu, cel ce zici că-ți pasă de aproapele, de frate,
Dacă nu arăți iubirea, prin vorbire și prin fapte,
Să știi c-ai credință oarbă, surdă, fără har și pace!
Roagă-te să faci în viață doar ce Domnului Îi place!
06/07/2021, Barcelona- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/216503/fapte-fara-de-credinta-poate-face-orisicine