Îmi dai bucurii mărețe!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Tu ești totul pentru mine!
Categorie: Zidire spirituala
Îmi dai bucurii mărețe!


Eu Îți mulțumesc bun Tată
Până aicea m-ai adus
Și nu ai lăsat vreodată
De Cel Rău, să fiu răpus

Îți mulțumesc de iubirea
Care zi de zi mi-o dai,
De pacea și fericirea
Cu care în cale-mi stai

De harul Tău minunat
Ce încă-l îngăduiești,
Bun și mare Împărat
A mea mângâiere ești

M-ai spălat cu al Tău sânge
De la moarte m-ai salvat,
Inima mea acum plânge
De chinul ce l-ai răbdat

Iubirea Ta minunată
Este fără de sfârșit
Ea nu piere niciodată
De ea, nimeni nu-i lipsit

Îmi dai bucurii mărețe,
Pace-n inimă-mi aduci,
Îmi dai gânduri îndrăznețe,
Pe căi drepte Tu mă duci.

Măreția Ta e în toate
În orice parte, privesc
Fără Tine nu se poate
De acum să mai trăiesc

Doamne ai mai îngăduit
Pe pământ, să fie har
Căci salvarea mi-ai dorit
Pentru mine, e un dar

Un dar scump ce preț nu are
Nu se poate evalua
Îți dau slavă și închinare
Mă închin în fața Ta

Inima mea-i mulțumită
M-ai găsit, ești lângă mine
Viața mea e împlinită
Veșnic voi trăi cu Tine!

Amin

Câmpia Turzii, 11 iulie 2021
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/216606/imi-dai-bucurii-marete