Ooo... cât aș vrea...
Să nu cunosc văzduhul, cu starea lui taioasă, ce îmi aduce-ntruna o vreme dureroasă, să nu cunosc durerea, din rănile rămase, dintr-un trecut prezent, din clipele ploioase.
Eu mi-aș dori de astăzi...
Să nu fiu cine-am fost, cu un trecut în umbră, o viață fără rost, un rătăcit prin lume, fără vreun adăpost.

Ooo... cât aș vrea...
Să uit acele vremuri, ce tot mă urmăresc, ce-mi tulbură simțirea, și nu pot să iubesc, să n-am acel trecut, ce-n ziduri m-a zidit, ce m-a făcut o piatră, și inima-mpietrit.
Eu mi-aș dori de astăzi...
Să-ncep ca să trăiesc, să am o țină-n față, să simt și să iubesc, să am aș vrea prezentul, trecutul... nu-l doresc.

Ooo... cât aș vrea...
Ca drumul către Tine, pe ape chiar de-ar fi, aș vrea să fii cu mine, așa eu voi pluti, să te cunosc mai bine, statornică să fiu, ca să nu fiu luată, de-acest val din pustiu.
Și mi-aș dori de astăzi...
Acele lupte-n noapte, să nu fie simțite, și nici acele șoapte, să nu fie-auzite, nici arcuri ațintite.

Ooo... cât aș vrea...
Ca zilele-nainte, mereu să-mi fie pline, nu de durere Doamne, de gemete... suspine, vreau ele să-mi aducă, prezența Ta mereu, să pot să-mi deschid gura, Isuse-n ceasul greu.
De astăzi vreau Stăpâne...
Pe drumul ce-am pășit, credința să-mi aducă, în noapte-un răsărit, ca să mă lumineze, pe calea ce-am pornit.