Doamne...
Glasul Tău atunci când strigă, inima-mi înveselește, ea de el este străpunsă, vreau să știi... mult te iubește.

Dar și-atunci când cerul tace, vuietul de vânt ascult, este cel care îmi spune, cât Tu mă iubești de mult.

Dar și noaptea când se lasă, eu te-aud cum îmi șoptești, printre stele-mi dai lumină... știu că lângă mine ești.

Șign furtuna furioasă, ochii-nchid și-naintez, căci eu știu... mă ții de mână, chiar și-atunci când eu visez.

Și în zilele cu soare, lângă mine vreau să fii, ca și-atunci... în clipe grele... în acele nopți târzii.

Ooo... Stăpân al nemuririi, Tu îmi ești al meu alin, și-a Ta dragoste de mine-mi unge rana din suspin.

Viața mie dăruită, ea mă umple ne-ncetat, de puterea ce mă ține... să rămân fiu de-Mpărat.

Harul Tău ce se revarsă, peste-al meu suflet slăbit, îl aduce la lumină, Domnul meu preasfânt... iubit.

Căci acele ce-s din Tine, nu găsești jos pe pământ, dragoste... iubire. . pace, și zidire prin cuvânt.

Nu găsești nici alinare, într-o lume ce-a uitat, pentru ea cine în chinuri, a murit crucificat.

Nu găsești nici mâini întinse, ca să-ți vină-n ajutor, nu găsești nici apa vie, Doamne din al Tău izvor.

Vreau să-ți mulțumesc că toate, mie Tu mi le-ai adus, ca să știu cine mi-e Tată, ca să te cunosc Isus.