Sonet euharistic
Autor: Simion Felix Marţian
Album: Doruri si sonete
Categorie: Diverse
Din miezul clipei dată-n putrezire
M-ai smuls cu funii albe de iertare
Și, țintuit cu binecuvântare,
M-ai răstignit pe brațe de iubire.

De-acolo văd cu ochi de cer și soare
Cum timpul, într-o vie afluire,
Se varsă-n marea fără... mărginire,
Oceanul veșniciei de splendoare.

Și dacă vremea încă mă mai leagă
Și, ticăind, pendule-mi scriu destinul,
Eu simt cum veșnicia se încheagă,

Căci curge-n mine ca un râu seninul
Prin inima care iubind se roagă,
Când eu ating și pâinea Ta și vinul.

Neunkirchen, 18 februarie 2021
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/217161/sonet-euharistic