Plânge sufletul în mine... câtă jale e în lume...
Câtă teamă și durere... câte lacrimi și suspin...
Abia de se stinge valul și din urmă cu putere
Se dezlănțuie furtuna și mulțimi de valuri vin...
Văd speranțe prăbușite și văd visul cum apune
Într-o lume-n care omul e acum neputincios
Căci natura răzvrătită cere dreptul ei la viață
Și lovește fără milă omul bun sau păcătos...
Îmi întorc din nou privirea și zăresc durere multă
Oameni ce-s topiți de boală fără șansă de salvare!
Văd copii orfani ce plâng și-și doresc o mângâiere,
Văd părinți ce-și plâng copii rătăciți în lumea mare...
Doamne, oare nu vezi Tu câtă jale e în lume?
Nu auzi în rugăciune cum Te strigă-al Tău popor?
Ne-aplecăm cu umilință iar și iar la poala crucii
Căci în Tine-avem nădejdea să ne vii în ajutor!
Știm că Ți-am greșit Părinte... că Te-am întristat ades
Când, orbiți de goana lumii Te-am uitat și n-am vegheat
Știu că pe altar cărbunii abia dacă mai sclipesc
Și ne comportăm de parcă și Cuvântul am uitat
Dar ne-ntoarcem ca și fiul ce a fost risipitor
Ne întoarcem iar la Tine cu adâncă umilință
Și Te implorăm Părinte să ne ierți păcatul greu
Și peste întreaga lume să lași Doamne... biruință!
Plânge sufletul în mine... inima îmi plânge Tată
Peste tot în jurul meu teama s-a făcut stăpână
Dar eu știu: de vei lăsa ploi de milă și-ndurare
Dragostea va birui orice val și-orice furtună!

Vulcan-20-07-2021
Mary