Privești tăcut la vise călcate-n drumul vieții
Prea obosit de lume... prea săturat de gând
Trezit în disperare ca-n frigul dimineții
Din toate câte ai spune, nu iese un cuvânt...

Un strigat dinăuntru și-o geană tremurândă
Îți scapă pe obraz o lacrima și atât...
Nu vezi ce-i înainte nimic nu te încântă
De te-ai trezi odată din visu acest' urat... !

Cu ai putea acuma să umbli prin credinţă
Când timpul pentu tine parcă se opri în loc
Când știi că Suveranul s-a interpus deodată
Pe altarul suferinței s-aprinde iar un foc!

Ai fost și altă dată lovit de grea furtună
Dar ai știut privirea spre cer ați aținti...
La Cel Atotputernic înconjurat de Slavă
Acceptă voia-I sfântă și nu te-mpotrivi...

Cădea-vor la pământ multimea ta de planuri
Căci gândurile noastre nu-s gândurile Lui
Răpus de suferință aștepți să treacă noaptea
Și iar o dimineață... și scopul nu-l vezi, nu-i...

Eu vin să-ți amintesc de mângâierea sfântă
A Celui ce-nțelege durerea orișicui
Când ești în deznădejde te-ascunde-n cetățuie
Să nu îți pierzi credința, stai sub aripa Lui!

Aș vrea să-ți spun că Domnul lucrează în tacere
Și doare şlefuierea dar ești în a Lui mână
În urma suferinței vei fi plin de putere
Putea-vei fi un sprijin când altu-i în furtună

Putea-vei cu tărie să spui la orișicare
Că numai Domnul Isus lângă tine a stat
În clipa de-ncercare și de grea zdrobire
Prin Duhul Sfânt venita, doar El te-a mângâiat

Tu ce-L cunoști pe Domnul caută-n El odihna
Chiar dacă al suferinței rod nu-l regăsești
Privește-n depărtare-i un car de biruință
Te-așteaptă Domnul Isus alături să-i pășești

Să fii purtat pe brate de creatorul tău
Și lacrima să-ți șteargă cu însăși palma Sa
E-un privilegiu sacru, un har din Dumnezeu
Ferice dacă plans-ai, sus... te vei bucura... !

O, dacă taina aceasta a grelei suferinți
Puteavei înțelege, putea-vei accepta...
De se opreste cursul lacrimii fierbinți
Nu poți vedea schimbarea venită-n viața ta...