A fost greu să ajung până aici și totuși nimeni nu m-a ajutat căci n-am cerut vreodată, la nimeni mila mea a o purta. .
Sunt tristă, căci pe cărarea mea atâtea spinuri mă rănesc și simt ușor cum sângerez, cu fiecare rană simt că inima îmi este tot mai amară. .
Dar nu oftez. .
Nu pot acum sa mă opresc din mers să plâng, continu să mă lupt privind cu o altă ironie viața crezând că într-o zii totul va deveni mult mai frumos și mai senin. .
Îmi reînnoiesc speranța. .
Privind spre cruce spre Isus, o lumină îmi luminează fața și parcă regăsesc puteri noi, că să zâmbesc și încet simt cum recapăt din nou viața. .
Cum de am găsit atâta fericire la Cel ce și-a dat viața pentru mine?
Trudită eram in a mea căutare și parcă nu găseam vreo alinare. .
De când la cruce am venit, am devenit mai împlinită, dar care e misterul oare?
E păcatul meu iertat sau e dulcea apă vie ce Isus a revarsat in suflet că să îmi facă bucurie?
Sincer, cred că amândouă mi-au dat viață din belșug că să pot acum ca îngeriii să îl laud pe Isus!