Pãrtãşie, dulce pãrtãşie,
Ce-i aduni pe fraţi şi pe surori,
Ca sã le pãstrezi credinţa vie,
Sã le umpli duhul de fiori...

Sã le dai o razã de luminã
Pe calea pe care vor umbla
Ca, în vremea grea ce va sã vinã
Sã nu se abatã de pe ea.

Pãrtãşie, ceas al rugãciunii,
Care rãstigneşte vechiul EU!
Au trãit, rugându-se, strãbunii,
Şi-au murit, crezând în Dumnezeu.

Tu, strãjer preasfânt din sfere-nalte,
Sfeşnic luminos în sanctuar,
Tu faci duhul nostru sã tresalte
Când gustãm al cerului nectar.

Pãrtãşie, tu ne ţii aproape
Şi nãdejdea ne-o ţii vie. Deci,
Te rugãm, cu lacrime în pleoape,
De la noi, nicicând sã nu mai pleci!