E greul vremii, e focul aprig
Și norii negrii în mari valuri vin;
Parcă-i sfârșitul, pământul fierbe,
Furtuna vuiește, strigă-n noapte!
Frica stă la pândă să înghită,
Pe omul slab, cel slab în credință,
C-am uitat: , , Nicidecum n-am să te las,
Voi fi cu tine la orișice pas!"
O mie să cadă în dreapta ta,
Și alte zece mii alăturea!"
Să crezi în a Lui promisiune,
Domnu-I credincios, face ce spune!
Tu nu te-nfricoșa turmă mică,
Ține Calea, flacăra aprinsă,
De tine nimic nu se va atinge,
Domnul veghează ca Părinte!

Amin!