Cina Domnului e gata!
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările Dintâi
Categorie: Diverse
Cina Domnului e gata!
- Și-a trimis Stăpînul iară
pe toți solii Lui s-adune de prin lume
de prin țară,
mii de suflete chemate pentru masa Lui bogată -
toți cîți vreau să se hrănească,
fără bani și fără plată!
S-au împrăștiat prin lume, cu solia Lui, argații
ca să cheme-ntîi la Cină toți avuții și bogații!
- Însă cum s-au dus veniră,
căci din cei chemați la Cină
robii grijilor și-a tinei,
n-au fost doritori să vină.
Și-a trimis Stăpînul iarăși,
peste tot din nou, argații
dar s-adune-acum la Cină flămînziții
și-nsetații!
- Ei venind se veseliră săturîndu-se sărmanii,
orbii, șchiopii, chinuiții
ce răbdaseră cu anii!
Adevăr vă zic Eu astăzi:
toți cîți sînt chemați la Cină,
dintre cei bogați,
adesea nu vrea nimenea să vină.
El îi cheamă, să nu spună că n-au auzit chemarea
dar răsplata-ntreagă-o ține
celor ce-au primit iertarea.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/218414/cina-domnului-e-gata