El este
Autor: Curcanu Mihaela-Naomi
Album: fara album
Categorie: Diverse
El, Isus Hristos, e chipul
Celui nevăzut de sus,
Celui tare și puternic
Făr` sfârșit și făr` apus.
El e începutul vieții
Și-al mișcării pe pământ,
El e-Acel ce din vecie
S-a-ntrupat și-a fost Cuvânt.
El e Cel ce totul ține
Și păstrează-n mâna Sa,
El e Alfa și Omega,
El în veci va rămânea!
Toate I-au fost dăruite,
Căci e Cel dintâi născut,
Singurul venit din Tatăl,
Dumnezeul nevăzut.
El e Cel suprem în toate,
Toate la picioare-I cad
Și domnii, și căpetenii,
Dregători și chiar Satan.
El e Cel ce-aducea pacea,
Bucuria împăcării,
Când murea pe lemul crucii
Îmbrăcând haina iertării.
Dumnezeu I-a dat onoarea
De-a fi Capul adunării,
Cel prin care merg `nainte
Toți urmașii învierii.
El e Cel în care este
Toată plinătatea vieții,
Cel ce pune-n noi nădejdea
În răcoarea dimineții.
El e Cel ce ne conduce,
Cel ce are-ntâietate
Căci ne-a împăcat cu Tatăl
Și ne-a izbăvit de moarte.
Dacă El îți este totul
Și prin El toate-s făcute,
Atunci crede că El poate
Pân` la capăt să te-ajute.
Nu-i nimic care să-ntreacă
Slava și puterea Sa,
De aceea, te încrede,
Căci El nu te va lăsa!
Și adu-I cu mulțumire
Toată închinarea ta
Căci El merită și totul
E făcut pentru-a-L lăuda!
AMIN
02.11. 2020
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/218419/el-este