Voi fi mereu biruitor
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Voi fi mereu biruitor, cu mine este Domnul,
Pe marea vieții înspre mal, mereu doar El va fi,
La cârma ei căci l-am ales, Stăpân în barca vieții,
Atunci mi-a spus, nicicând Eu barca n-o voi părăsi.

Voi fi mereu biruitor, prin aburul de ploaie,
Să mă orbească niciodată, el nu va putea,
Lumina care o urmez, nicicând ea nu se stinge,
Aprinsă este-ntotdeauna, să pot eu vedea.

Voi fi mereu biruitor, prin negura de ceață,
Căci orice nor e-ascultător de Domnul meu ceresc,
De Cel ce mie-n dar mi-a dat, o viață după viață,
Un drum spre ceruri a deschis, pe el eu să pășesc.

Voi fi mereu biruitor, prin valurile vieții,
Vre-o teamă nu își va găsi un loc nicicând în ea,
Căci plină este doar de focul dorului ce arde,
S-ajung în cer, lângă Isus, acolo-i casa mea.

Voi fi mereu biruitor, când lupta se aprinde,
Acel ce stă în fața mea, e sfântul Dumnezeu,
Când lupta este una grea, El luptă pentru mine,
Îmi este pavăză și scut, în luptă harul Său.

Voi fi mereu biruitor, căci Cel ce-i biruință,
În mâna Lui ființa mea o poartă El mereu,
La pieptul Său mă pune-atunci, văzduhul când răcnește,
Dar nu mă lasă căci sunt fiu, de-un mare Dumnezeu.

Voi fi mereu biruitor, Acel ce este-n mine,
Pe-o cruce moarte-a biruit, în toate eu să fiu,
Biruitor... ca să ajung, în cele ce-s divine,
În rândul celor veșnic vii, să fiu eu veșnic viu.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/218537/voi-fi-mereu-biruitor