I

Privind în zări spre răsărit,
Cu ochii plânși duhul zdrobit,
Te aștept ca să revii pe nori
O Domn al vieții creator!

II

Trecut-au valuri peste noi
Ispite și necazuri
Cu tumultul ei șuvoi
Marea cu-a ei talazuri...

III

Iar noi tot neclintiți am stat
Când marea cea adâncă
În jurul nost' s-a revărsat
Eram cu tin' pe stâncă.

IV

Și-atunci când vânturi au bătut,
Isus erai la cârmă
Doar un cuvânt și au tăcut
Și vânturi și furtună.

V

Și-așa trecură mii de ani
Și zeci de generații,
Copii tăi săraci și orfani
Îmbrățișați ca frații!

VI

Chiar în prigoane și dureri
Și foamete și ciumă
Bătuți, flămânzi pe nicăieri
Lipsiți de-o vorbă bună...

VII

Acum stau și privesc spre cer
Căci a-n-frunzit smochinul,
Și lacrimile toate pier
Și jalea lor și chinul.


VIII

Știu căci puțin a mai rămas,
Când doar la o clipită
De Domnul Sfânt vom fi schimbați,
Biserica iubită.

IX

Chiar morții toți vor învia,
Ce-n Domnul au adormit
Și sus la cer s-or înălța,
Căci chinul s-a sfârșit!

X

În straie albe îmbrăcați
La masa lui vom sta,
Căci fost'am toți răscumpărați
De Isus, Mesia!