(Efes. 2.8)

Vazul si auzul; simtul, gustul si mirosul,
Ne-au fost implementate s-avem în viata rostul.
Când nu avem pe unul ne zbatem cu putere,
Ori, punem noi proteze s-aline din durere.
Vazul dintre ele pare cel mai mare,
Când percepe sensul si forma din miscare.
Fara ochi nu vezi, nici ziua însorita,
Lumina ce inspira o Forta Infinita.

Ochi de nu avem, sau sunt nevazatori,
Nu primim imagini, pasteluri si culori.
Acestia pusi în fata – simetric la privit –
Stau asa-n orbite la locul potrivit!
Cu ei captam imagini, statice sau vii,
Sa vezi si Proiectantul printre galaxii.
De n-ar fi fost conceptual Ideii Creatoare,
Era o debandada sa-i ai din întâmplare.

Al doilea simt, cu vazul – frate foarte bun –
E cel ce-mi recepteaza ce alti-n jur îmi spun.
Auzul ma ajuta sa percep un sunet
Ce-ajunge la ureche din eter prin zumzet.
Urechii i s-a dat sa prinda, sa capteze,
Tot ce-n jurul ei începe sa vibreze.
Ecoul ei ajunge cu vers melodios,
Când multora le place sa cânte pe Cristos.

Gustul este simtul – prieten cu mirosul –
Ce-mbina necesarul, asortând, frumosul.
Mirosul penetrat pe caile nazale,
Nu va fi s-ajunga, captat pe alta cale.
Sunt atât de demne cum totul este pus,
Cum crestinul, bine, se simte în Isus.
Tot e armonie de la vaz la pipait,
Dupa cum în Domnul e omul înnoit.

Acesta, are-un simt si aceasta e CREDINTA,
Ce-i primita de la Duhul, în a-si întregi fiinta.
Iar acum daca-l simtim ca nu-i dar de la parinti,
Sa privim catre Cristos caci credinta-i pentru sfinti.
Prin credinta sa tintim spre Cetatea viitoare,
Unde bine ne-om simti la marita sarbatoare.
Si de nu aveti cumva acest simt ce e un DAR,
Sa priviti catre Isus caci credinta e prin HAR.
Amin.