Fără Tine e pustiu!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Tu ești totul pentru mine!
Categorie: Laudă și închinare
Fără Tine e pustiu!
Fără Tine mi se pare
Că-i pustiu, nesănătos
Fără mila Ta cea mare
Eu nu pot trăi, Hristos
Și mereu sunt nevoit
Să cer Doamne mila Ta,
Să fiu devotat, smerit
Lângă Tine, să pot sta
Nici nu pot ca să concep
Să-mi duc viața fără Tine
Căci abia acum pricep
Tu, ești totul pentru mine
Viața și inima mea
Ție Ți le-am dăruit
ȘI apăr cauza Ta
Tată sfânt, Tată iubit.
Un arid și greu pustiu
Viața-mi pare fără Tine
Unde nimic, nu e viu
Și deloc, nu este bine
Iubirea Ta, bun Hristos
Se revarsă peste mine
Mă face victorios
Să trec peste tot cu bine
Cel rău turbă, e înfuriat
C-am ales calea Ta sfântă
Nu-i place că Te-am urmat
Dar, inima mea Îți cântă
Și cu mare dăruire
Cântă doar spre slava Ta
E plină de fericire
Luminează, viața mea
Te slăvesc Isus iubit
Mă închin și mă smeresc
Jertfa Ta m-a mântuit
Prin Tine, eu azi trăiesc!
Amin
Câmpia Turzii, 14 august 2021
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/218717/fara-tine-e-pustiu