Ațintiți-vă privirea, sfinților ce-ați fost chemați,
Înspre ceruri... zi și noapte, voi mereu doar să luptați,
Să nu șchiopătați o clipă, chiar de va fi mult mai greu,
Cel ce v-a chemat pe nume, nu e om... e Dumnezeu.

În spărturi să stați întruna, pentru cei ce-s obosiți,
Pentru cei orfani vă cere, voi părinți ca să le fiți,
Sprijin văduvelor care, sunt astăzi așa slăbite,
Sfinților... nu stați în umbra, hotărârilor pripite.

Mâinile doar ridicate să vă fie azi mereu,
Mijlociri spre cer alese, să-nălțați la Dumnezeu,
De pe tronul îndurării, să se-aplece-nspre pământ,
Să le fie mângâiere celor care plâng... doar plâng.

Înspre cruce să vă fie, pasul vostru îndreptat,
Sfinților ce în lucrare de un mare Împărat,
Voi ați fost chemați odată, să stați în orice spărtură,
Să nu intre dezbinarea, sau prin crăpătur-o ură.

Să săpați izvor de lacrimi, sfinților aleși ce-ați fost,
Când de o putere vie, ați fost puși la adăpost,
Când în mila Sa cerească, va dat El la fiecare,
Multele comori divine, dar și-o mare-necredințare.

Să nu-ntoarce-ți azi privirea, și nici pasul înapoi,
Voi ați fost aleși de Domnul, să luptați într-un război,
Nu uitați făgăduința, ce va zis-o Dumnezeu,
Nu sunteți în luptă singuri, El cu voi este mereu.