Nu există o mai mare, dragoste ce-am cunoscut,
Chiar în clipa-n care gândul, îmi spunea... ești un pierdut,
Chiar in vremi de strâmtorare, tot în jur când se stingea,
Întâlneam atunci iubirea, care mă lega de ea.

Întâlneam acea căldură, ce mă încălzea ușor,
Întâlneam acele clipe, care mă umpleau de dor,
De un dor aprins de ceruri, de un dor aprins de-acasă,
Care-mi dă avânt... în urmă, să rămân el nu mă lasă.

E iubirea veșniciei, cea care am întâlnit,
Este cea care mă face, să-nțeleg... a fi iubit,
Este-un har care mai curge, peste cei ce sunt chemați,
Să-nțeleg că niciodată, nu vom fi de El uitați.

E iubirea ce îmi duce, gandul meu în zbor mereu,
Printre toate ridicate, catre cer... spre Dumnezeu,
O mai mare ca aceasta, eu niciunde n-am găsit,
Doar pe drumul catre-Acela, viață ce mi-a dăruit.

E iubirea ce-nfășoară, cu fiori inima mea,
E iubirea ce mă trece, de-orice-n faț-ar apărea,
Este-atât de minunată, alta nu am întâlnit,
Care să-mi aducă-ntruna, tot ce-n viață mi-am dorit.

O mai mare nu există, e doar una... cea divină,
Este-n pieptul meu aprinsă, inima de ea mi-e plină,
E iubire-adevărată, este veșnică, e vie,
Nu o stinge valul... vântul, nici vre-o lungă... grea pustie.