Ostaș
Autor: Fr.Pop Alexandru
Album: fara album
Categorie: Slujire
Ostaș

Eu am un singur nume
Acela de ostaș,
Nu-l dau pe-ntreaga lume
Căci fără el sunt laș.

Nu schimb iubirea care
O am acum de sus,
Nici scumpa adunare
Unde m-a pus Isus.

De-ar fi să pierd aicea
Chiar totul pe pământ,
Dacă-mi rămâne crucea
Eu nu pot fi înfrânt.

Lovească-mă într-una
Și prieteni și vrăjmași,
Eu îmi păstrez cununa
Și frații mei ostași.

Pe-a plângerilor vale
Voi rămânea mereu,
Ostaș pe a mea cale
Oricât mi-ar fi de greu.


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/218861/ostas