La răscruce de drum
Autor: Bandi Sebastian Alexandru
Album: Nu te teme, ci crede
Categorie: Trezire si veghere
La răscruce de drum

E noapte peste-ntreg pământul
Toate-s la fel, așa cum au mai fost
Mulți sânt lipsiți, nu au de fel Cuvântul
N-au interes, trăiesc fără un rost

Se-ncearcă tot mai mult pesemne
Se tot vorbește de respect
De lucruri, care parcă-s demne
De libertate, formă și aspect

N-avem iubire, nici dragoste de fel
Doar o evlavie, pentru cei sus puși
Mă-ntreb, doar asta-i pentru El
Sau oamenilor, suntem sclavi supuși?

M-am săturat, de jocuri de cuvinte
De lume-aceasta, cu tot ce e în ea
Te vinde și te cumpără, te minte
Stăpânul acestei lumi, te vrea

Totul e gol, e bătălia cea din urmă
Când vom alege, pe cine vom sluji
Vom  fi parte, din Sfânta turmă
Sau în lucrurile lumii, ne vom poticni?

Să fim o pildă, pentru cei din lume
Să fim lumina, care luminează-n noapte
Răbdare și credință, plini de fapte bune
Cu flacăra aprinsă, plini de roade coapte

Că la sfârșit, când El va apărea pe nori
Și când va fi prezența, numărat să fi
Să n-ai emoții, să n-ai nici cei mai mici fiori
Căci Cel ce vine, va Veni și nu va Zăbovi

Și va da răsplata, cui i se cuvine
După faptele făcute, ce-a trăit apoi
În dreapta: fericire, la stânga: cu suspine
Pe calea mântuirii, să nu dăm înapoi

Căci este scris, să fim ascultători
Și să trăim curat, frumos ca-n timp de zi
Că la final de drum, să fim biruitori
Să fim găsiți treji, atunci când Vei Veni.

Amin bandisebastiantapas@gmail. com
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/218969/la-rascruce-de-drum