Voi puterilor străine, de ce sunteți azi puteri,
Ce-mi aduc atâta ură, care lasă răni... dureri,
De ce îmi hrăniți ființa, azi cu slăbiciuni adânci,
Arătându-i drumul care, trece el doar printre stânci.

Gustu-ntreg de-amărăciune, l-ați adus în viața mea,
Voi puterilor străine, lupta este-atât de grea,
Mâinile ce ridicate-ntotdeauna ele-au stat,
Voi puterilor... în lanțul, neputinței le-ați legat.

Dintr-un vis visat de mine, astăzi iute voi m-ați smuls,
Vremuri pline doar de lacrimi, mie-n viață mi-ați adus,
Voi puterilor îndată, lanțul gros să îl slăbiți,
Ca să nu rămân în rândul, celor deznădăjduiți.

Voi opriți îndată lupta, pentru-o scurtă răsuflare,
Obosit sunt de a voastră, umbrelor... grea apăsare,
Simt fiorul cel de moarte, ce de voi este adus,
El un rob vrea să mă facă, rob de-un cer senin ascuns.

De ce-mi zbuciumați ființa, voi puterilor străine,
De ce vă luptați azi lupta, la un nesfârșit cu mine,
De ce îmi aduceți clipe, de căderi atât de jos,
De ce vreți ca să ascundeți, tot de mine ce-i frumos.

Mi-ați întors a mea privire, de la bolta cea cu stele,
Mi-ați adus atâtea clipe, ce sunt ele-atât de grele,
Să mă lupt cu voi vre-o dată, ooo... puterilor străine,
Eu nu pot, puterea vie, ea nu este azi la mine.

Cel ce poate cu-o suflare, să vă spulbere... e sus,
Peste voi are putere, umbrelor... Domnul Isus,
La o vreme hotărâtă, va veni, El va lupta,
Pentru mine căci iubește, mult Isus ființa mea.