Sub o boltă înstelată
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Sub o boltă înstelată-ngândurat sta un creștin,
Răsuflarea-i devenise, un adânc... amar suspin,
Cu privirea aplecată, în ascuns gemea mereu,
Căci pierdu comori divine, care le-a găsit cu greu.
Cunoscu cândva el gustul, din iubirea cea divină,
Dar acu... avea creștinul, inima ce doar suspină,
Era goală, era rece, căci o hotărâre-a luat,
Care-a fost așa pripită, de-a gusta și din păcat.
Cunoscu și gustul păcii, printre nori ce cobora,
Cunoscu și bunătatea, zi de zi ce răsărea,
Dar orbit a fost de lume, într-o clipă a pierdut,
Tot ce Domnu-i oferise, tot ce el a cunoscut.
Obosit privea el cerul, era plin de o căință,
Lumea rea ea de putere, îl sleise... și-o dorință,
De tot ce-i divinitate, de tot ce el a pierdut,
Se aprinse... să se-ntoarcă, să o ia de la-nceput.
De la stele-a lui privire, ea nu se mai dezlipea,
Să mai vad-o licărire... era tot ce își dorea,
Să mai stea cu-Acel de vorbă, stelele ce le-a adus,
Era marea lui dorință, să vorbească cu Isus.
Era-ntins cu fața-n palme, sub acel cer înstelat,
Își pierduse-orice nădejde, de-a simți încă odat,
Un fior plin de iubire, inima de pace plină,
De-a avea încă o dată-n viața lui... o zi senină.
Își pierduse-acea speranță, pe Isus de-al întâlni,
Față-n față-n ziua-n care, El pe nor va coborâ,
Căci o lume-așa murdară, ea creștinului i-a luat,
Totul... și în deznădejde, l-a închis... l-a scufundat.
Dar căinț-apăsătoare, și suspinul suspinat,
De pe tronul îndurării, pe Cel viu l-a ridicat,
A rostit atunci cuvântul, ce creștinu-l aștepta,
Un cuvânt pentru iertare, pentru a-l elibera.
Și zări el printre stele, licărirea mult dorită,
A văzut cum se deschise, pentru el cerul o clipă,
A simțit cum iar iubirea, inima îi cuprindea,
Lumea cu a ei mocirlă, pentru el încet murea.
A simțit fiorul care, lui iertare-i aducea,
Și atunci... încet creștinul, el privirea-și ridica,
Acea mică licărire ce-a văzut-o printre stele,
I-a adus din nou credință, dragoste dar și putere.
Și porni din nou creștinul, pe al mântuirii drum,
Căci de el din nou se-atinse, Cel ce-i veșnic El doar bun,
Inima avea de pace, plină căci el s-a căit,
Ce-a pierdut cândva în viață, înapoi iar a primit.
Și porni... încet... cu grijă, sub un cer ce s-a deschis,
Pentru el... să-i dea iertare, căci așa Domnu-a promis,
Cei cu inima curată, ei iertare vor primi,
Pe acei plini de căință, tot El îi va izbăvi.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/219157/sub-o-bolta-instelata