Va fi o zi...
Autor: Andreia Ungureanu
Album: fara album
Categorie: Trezire si veghere
Va fi o zi cum n-a mai fost vreodată,
Cum n-a mai fi nicicând pe-acest pământ,
E ziua-ceea mult dorită și-așteptată,
E ziua-n care vom zbura spre cerul sfânt!

Va fi o zi... și  poate fi-va mâine,
O zi când vom uita acest pământ pribeag,
Și vom pleca spre zările eterne
Unde Isus ne-așteaptă chiar în prag!

Va fi o zi... o zi a reîntâlnirii
Cu toți cei dragi ce au plecat degrab'  Acas',
Vom îmbrăca cu toții haina nemuririi,
Deci, să fiți gata... puțin ne-a mai rămas!

Va fi o zi... o zi a răsplătirii
Când Domnul strânge grâul în grânar!
Ferice de acel ce-acuma poartă haina scumpă a răbdării
Și răul îl răsplătește chiar și cu-n pahar!

Va fi o zi când Domnul judeca-va
Întreaga lume dup-a Sa dreptate;
El e aproape... vine cu răsplata,
O, Aleluia... Maranata!

Va fi o zi cum n-a mai fost vreodată,
Va fi un ceas ce mult îl așteptăm,
Mai e puțin, fecioară înțeleaptă
Curând, curând  ajunge-vom la țărm!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/219213/va-fi-o-zi