Prigoniți pe drumuri grele, merg creștinii pe pământ,
Sunt loviți de multe pietre, ce-i ce-L au pe Domnu-n gând,
Rabdă hule... umilințe, degetele îndreptate,
Înspre ei, dar și mai multe, judecăți fără dreptate.

Chinuiți de guri deschise, să-i înghită ce ar vrea,
Nu-și opresc o clipă pasul, înspre-Mpărăția Sa,
Cu dorință arzătoare, înspre cer călătoresc,
Tot ce-n față li se-nalță, nici o clipă nu-i opresc.

Și săgeți otrăvitoare, se aruncă azi mereu,
Înspre cei ce îl urmează, pe pământ pe Dumnezeu,
Dar lor scut le este Domnul, mâna Lui îi ocrotește,
De cel rău clipă de clipă, ne-ncetat ea îi păzește.

El coboară când creștinul, pe pământ e prigonit,
De păgânii ce odată, judecând l-au răstignit,
Biruință-n orice luptă, este El pentru ai Săi,
Îi îndepărtează Domnul, pe creștini de cei ce-s răi.

El mereu îi izbăvește, de ispitele ce-s grele,
El îi smulge și din gheara, celui rău... din guri ce-s rele,
Ce-i ai Lui ei niciodată, nu vor fi de El lăsați,
Ei în orice-mprejurare, de Isus vor fi salvați.

Nu vă-ngrijorați de astăzi, suferința-ți cunoscut,
De sunteți crestini pe cale, orice are-un gust plăcut,
Chiar și marea încercare, prigonirile ce vin,
Chiar și cel adânc din noapte, geamăt sau poate-un suspin.

Gustul dulce... cel de miere-i, doar pe-al mântuirii drum,
Este-n orice umilință, ce o-ndură și acum,
Cei umili... setoși de viață, și flămânzi după sfințire,
Ei știi cât este de dulce, gustul cel din nemurire.

Chiar de-i greu pe drumul crucii, cei în Domnul ce se-ncred,
Pe-acest drum ei nici-o luptă, chiar de-i crâncenă... n-o pierd,
Peste ei în prigonire, Domnul lasă pacea Sa,
El nicicând... nicicând vre-o dată, pe aleși nu-i va lăsa.