Din nou eu foaia o întind, să scriu iar o scrisoare,
Spre Cel care astăzi mereu, citește cu răbdare,
Căci multă vreme a trecut, de când nu i-am mai scris,
Durerea... dar și despre-al meu un mare... mare vis.

Și eu din nou astăzi îi scriu, scrisoare de iubire,
Pe-o aripă de porumbel, s-ajungă-n nemurire,
Eu inima încet deschid, ca Lui totul să-i spun,
Scrisoarea mea... acea de azi, începe ea... acum.
, , —Stăpânul meu nemuritor, ce toate le-ai făcut,
Din nou îți scriu și vreau să-ți spun, eu de la început,
Că viața care o trăiesc, ea nu este ușoară,
Atâtea guri azi s-au deschis, ooo... Doamne, mă doboară.

Citind de Tu vei întâlni, vre-o pată pe vre-o foaie,
Să știi că lacrimi chiar acum, îmi curg ele șuvoaie,
Și vreau mai iute să îți scriu, și despre-al meu suspin,
Și despre-acel gust ce-i amar, acel gust de pelin

Eu mă grabesc Ție să-ți scriu, ca totul să îți spun,
N-aș vrea nimic eu ca să uit, iubit Părinte bun,
Și poate cade câte-un strop, de lacrimă lăsând,
Câte vre-o pată... dar eu știu, tu vezi orice cuvânt.

Nu știu câte voi scrie azi, un rând sau poate două,
Dar vreau să știi Tată ceresc, în inimă doar plouă,
Cu lacrimi căci acei din jur, mă prigonesc mereu,
Dar în ascuns eu multe vars, ooo... sfinte Dumnezeu.

Cu întristări adâncul azi, spre mine-a aruncat,
În spate duc... de un nisip, un umed azi un sac,
El mă apăs-atât de mult, Isus! ! ! ... e-atât de greu,
Să mă oprească ar dori, dar Doamne nu vreau eu.

Vreau să-ți mai scriu eu într-un rand, și despre-un vis acum,
E mare... este-așa frumos, mereu îl am pe drum,
În el pe Tine te-ntâlnesc, și Tu la pieptul Tău,
Mă strângi... și eu la el Isus, doar plang... doar plâng mereu.

Mai am în vis Părinte sfânt, doar pacea ce-i din Tine,
Să mă trezesc eu nu aș vrea, în el îmi este bine,
Culorile parcă sunt vii, și viața-i liniștită,
Tu poți să-l faci adevărat, azi visul într-o clipă.

N-aș vrea să uit și iute-ți scriu... o mare tulburare,
Azi inima ea mi-a cuprins, Isus. . e-atât de mare,
E vremea-n care o trăiesc, ce-i plină de durere,
În care-ți cer Ție în scris, un strop de mângâiere.

Trimite-mi după ce citești, un timp de alinare,
Căci sunt atât de apăsat de-al vremii tulburare,
Fiori divini să îmi trimiți, ca să mă liniștesc,
În vremea grea... în care eu, Părinte azi trăiesc.

Aș vrea să-nchei dar eu mai am ceva să-ți scriu acum,
Nu am uitat dar mi-am dorit, ca la sfârșit să-ți spun,
Prin toate astăzi care trec, ooo... Doamne, m-au făcut,
Pe Tine eu să te iubesc, în ele mult mai mult.

Iar dacă am uitat ceva, privește înspre mine,
Eu știu că toate Tu le știi, de-mi este greu sau bine,
Lucrează cu iubirea Ta, ți-a scris copilul Tău,
Tu la scrisoare să-mi trimiți, raspuns sfânt Dumnezeu.

Dar stai căci eu mai am să-ți spun, ceva așa frumos,
Eu te iubesc... te preamăresc... te laud azi Hristos,
Iar dacă nu-nțelegi ce-am scris, căci scrisul e pătat,
Eu știu că Tu m-ai înțeles, căci azi m-ai ascultat.

Acu te las dar vreau să știi, că eu îți voi mai scrie,
Să-ți spun eu Doamne tot ce simt, în scris... pe o hârtie,
Acu scrisoarea o închei, și vreau atât să-ți spun,
Îți mulțumesc că mă asculți, Părinte sfânt și bun.