Alerg prin furtună, printre stâncile abrupte căutând un ajutor
Mă împiedic și cad deseori, făcându-mi răni ce mă dor
Alerg mai tare, alerg să înțeleg, să caut Lumina ce trebuie să vină
Alerg să întâlnesc Omul ce mă poate salva din această luptă necontenită.
Alerg să caut un adăpost într-o casă, să mă pot odihni,
Să îmi șterg rănile ce mă dor și lacrimile amare.
Alerg și ajung la un adăpost
Intru și îmi leg rana, pun capul jos,
Cu lacrimi în ochi de dureri adorm, copleșit de furtuna prin care am trecut...
Gândindu-mă la acea ce are să vină.
Mă trezesc, văd soarele ce cu razele sale îmi mângâie obrazul obosit, bătut de vânt, de ploi și dogorit de lacrimi și sudoare.
Aleg să mă bucur de soare și înaintez pe drumul printre stânci
Și încerc să mă grăbesc căutând Omul ce are să mă vindece de tot ce mă doare.
În sudoarea de pe frunte, în bucuria și veselia căldurii ce mă îmbracă aleg să mă odihnesc sub un nuc.
După clipe de atipire, dând odihnă ochilor mei, aud un tunet ce mă trezește...
Mă ridic și grăbit înaintez spre o altă casă
Pentru a mă bucura de liniște, căldură și pentru a mă ascunde de furtuna rea ce are să vină.
Alerg printre stânci să ajung cu dor și ardoare să văd balsamul vindecător ce îmi vindecă mica rană.
Alerg, cad, mă lovesc și mă doare atât de tare rana mea
Copleșit de durere înaintez, neavând o altă scăpare.
Ajung în casă, mă odihnesc puțin, îmi leg rănile.
Rănile adânci ce trupul firav mi-au frânt
Și printre  lacrimi fierbinți adorm.
Când mă trezesc continui drumul, ploaia nefiind tocmai prietenoasă.
Merg încet nemaiavând puteri a alerga
Și cad, cad doborât de furtuna ce între timp iar a răsărit,
De vântul ce mă ridica parcă de pe stâncă,
De tunetul ce îmi înfiora inima slăbită
Și totul e așa de cutremurător.
Strig și chem pe Omul pe care trebuia să îl întâlnesc
Dar în neputința mea nu am mai putut înainta să-L pot găsi.
Cu lacrimi în ochi, epuizat de atâta luptă, închid ochii și încerc să caut pacea...
Iar atunci o mână a atins mâna mea!
E Omul pe care-L căutam!
E Omul acela, m-a găsit!
E Acela ce mă poate vindeca!
Furtună s-a oprit!
Am văzut cum soarele a răsărit!
Tot ce a fost bezna, s-a luminat
Stânca a înflorit iar rana s-a vindecat!
Oboseala s-a transformat în putere reînnoita!
El a fost cel ce m-a ajutat
M-a lăsat să îi spun durerea mea, slăbiciunea pe care o aveam.
M-a lăsat sa îi spun drumul greu și plin de furtuni pe care am pășit,
Îi spuneam de lacrima mea, de cum îmi legam rana cu balsamul din căsuțe.
De cum cădeam, mă loveam tare, de arșița soarelui, de frigul nopții iar El...
El a înțeles totul!
A șters lacrimile mele!
A întărit pasul meu, a înțeles suspinul meu...
Suspinul ce mă apăsa!
A plătit pentru balsamul vindecător și pentru rana mea!
Mi-a promis alin și mângâiere!
A promis ca El va fi acolo în furtuni!
A înțeles totul și mi-a spus că sunt săpat în palma Lui...
Iar apoi...
Apoi duios și blând mi-a spus că în slăbiciuni, Harul Lui îmi va fi îndeajuns!
Toate acestea urmate de un
*Am murit pentru tine și te iubesc*