Lumea care vine
Autor: Stănulescu Mircea
Album: Scrisori din Babilon
Categorie: Trezire si veghere
Lumea care vine
În ţara frumoasă numită Pământ
E soare şi lună cu stele-mpreună,
Cu flori parfumate, sub alint de vânt
Pe câmp în covor, pe munţi în cunună.
Apele curate în rîuri şi mări
Oglindesc un cer senin şi curat,
Viaţa-şi pune-ntruna ale ei chemări
Femeii iubite de al ei bărbat.
Pădurile verzi mereu te îndeamnă
Să le-asculţi tăcerea şi foşnetul rar,
Dacă ai pe suflet o deschisă rană
Vei primi pe ea praf de chihlimbar.
El va străluci sub soare şi lună
Ca o floare albă sub alint de vânt,
Lângă ape limpezi, prin ţara cea bună
Şi aşa frumoasă numită Pământ.,),),),),),),),),),),),),),),),),),)
Dintr-o văgăună, dintr-un loc ascuns
Un fum se ridică peste faţa ţării,
E atât de gros, e de nepătruns
La un pas în faţă şi-n scrutarea zării.
Acoperă ape, izvoare şi mări,
Ziua este noapte iar noaptea abis,
Ale lui vârtejuri, ceţuri mari şi nori
Omoară speranţe şi oricare vis.
Păduri cenuşii întruna te-ndeamnă
Să le-asculţi tăcerea, ca cea de mormânt,
Dacă ai în suflet o deschisă rană
Vei primi pe ea un rece sărut.
Ea va pune-n tine un fior de gheaţă
Ce aduce frica în suflet şi gând,
Umplând cu tristeţe suflarea de viaţă
În ţara durerii, numită Pământ.,),),),),),),),),),),),),),),),),),),),)_
Şi o altă lume se naşte şi creşte
Din adâncul mare, neştiut, întins,
Sodoma surâde şi sărbătoreşte
Cu neruşinare păcătosu-i vis.
În lumea ce este, în ţara Pământ
Minciuna e-n casă, în pat şi în drum,
Ieşită pe gură, născută în gând
Din amăgitoare fuioare de fum.
Sunt mulţi ucigaşi de mamă şi tată,
De copii furaţi, aruncaţi în noapte,
Ce nu înţeleg nemiloasa soartă
Şi nici nu mai speră cineva să-i scape.
Bârfitori şi răi, vorbitori trufaşi,
Sângeroşi şi cruzi, fără milă-n ei,
Fugind de lumină, din fire prea laşi
Ascultând de vocea păgânilor zei.
Viaţa şi-o petrec în vicii şi patimi
Ce le stăpânesc trup, suflet şi gând,
Răspândind apoi obicei şi datini
Peste faţa-ntreagă a ţării Pământ.
Cu neruşinare îşi dau legi şi norme
Numind astfel răul, binele comun,
Şi ridicand totul la rangul de dogme
Omoară pe cei ce nu se supun.
Femeia e goală, bărbatu-i femeie,
Copilul, o marfă într-o eprubetă,
Iubirea ce-a fost divină scânteie
E demult uitată sub cheie secretă.
În ţara cea fost cândva o grădină
Suflete stau arse şi negre de fum,
Copaci, iarbă, flori, pân-la rădăcină
Zac sub o cenuşă şi un strat de scrum.
În ţara-nchisoare, numită Pământ
Robii merg călare iar regii desculţi,
Şi fără scapare se-ndreaptă pe rând
Spre eterna beznă, surzi şi orbi şi muţi.,),),),),),),),),),),),),),),),),),),),)_
O suflare lină, dinspre răsărit
Ca un vânt de seară ce-aduce răcoarea,
Împrăştie fumul, apoi mai grăbit
Nevăzut şi tainic limpezeşte zarea.
Soarele şi luna cu stele-mpreună
Strălucesc din nou pe cerul senin,
Vocea bucuriei în ecou răsună,
Nu mai sunt dureri, lacrimi şi suspin.
În ţara luminii cu lumea ei bună
Pădurile verzi au foşnetul rar,
Iar mâna divină în suflete-adună
Dintr-un curcubeu, praf de chihlimbar.
El să străluceacă în mii de culori
Ca un câmp de flori sub alint de vânt,
Ca o limpezire în frumoşii zori
În ţara cea bună, pe noul Pământ.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/219608/lumea-care-vine