S-au spulberat atâtea vise Doamne,
Dorințe arzătoare azi s-au stins,
Atâtea valuri au lovit întruna,
Și stări ce m-au făcut să fiu învins.

Speranța ce-o aveam și ea de-odată,
Pe undeva de mine s-a ascuns,
Și-un ultim strigăt catre cer se-ntoarse,
Putere n-a avut s-ajungă sus.

Pe un adânc de mare-ntins stau astăzi,
Sunt fără de-așteptarea ce-am avut,
Până în ziua-n care eu în viață,
Pe-acest adânc de mare am căzut.

S-a spulberat dorința ce odată,
Ființa îmi hrănea cu-atâta dor,
S-au frânt și-acele aripi avântate,
Spre cer, dar n-au sfârșit ele-al său zbor.

S-au dezlipit și ochii de la ceruri,
De pleoape-ngreunate a cazut,
Privirea ce era ea ațintită,
În vremurile de la început.

Și inima azi ușa își închide,
Să nu audă nimeni al ei plâns,
Ce-n taină îl suspină după focul,
Din ea ce-atât de iute azi s-a stins.

Mă las căzut, întins... fără putere,
Fără ca să privesc tot așteptând,
Eu sunt un suflet părăsit de toate,
Și tot de ele-i gol chiar și-al meu gând.