De ce atâta răutate, de ce atâtea lacrimi sunt,
Când am putea avea de toate, în viața asta pe pământ?
Atâta egoism și ură, atâta nepăsare e,
Nu mai găsești nicio măsură, durerea se împrăștie,

Mai sunt și lunci cu flori, izvoare, mai sunt și zboruri de cocori,
În codrii, încă e răcoare și soarele răsare-n zori,
Mai sunt și lanuri pe câmpie și mări întinse, munți înalți,
Dar lumea e o nebunie și noi nu mai trăim ca frați,

Nu mai există puritate, se pervertește totul, zău!
Sub curcubeu, frivolitate, înlăturat e Dumnezeu,
Mă tot gândesc de ce aceste, când totul e în mâna Sa,
Apoi, realizez că omul e cel ce face-alegerea,

El are minte, conștiință, știe ce-i bine și ce-i rău,
Dar se bazează pe știință și nu se uită-n jurul său,
Nu are timp de meditație, nici de privit natura, vai!
De-aceea nicio revelație nu-i va vorbi de iad sau rai!

Se amăgește omenirea, vorbind de libertatea ei,
Dar unde îți îndrepți privirea, vezi tiranie și mișei,
E îngrădită existența și condamnată de-anticriști,
Se pierde însăși chintesența și te întrebi de mai exiști,

Familia-și pierde statutul, căci nu e centrul, Cel Preasfânt,
Diavolul cere tributul, face ravagii pe pământ,
Trimisă-i lumea la tăiere, ca vitele la abator,
Oculta este la putere, dar nu-i nimic întâmplător,

Frica-i stăpână peste gânduri și nu mai e curaj în om,
Biblia-i citită printre rânduri, mulți mărăcini, ici-colo-un pom,
Egocentrism, destrăbălare, totul e fals și-amăgitor,
O, vino Doamne, Tu din zare, ne limpezește-n sfânt Izvor,

Dreptate, Adevăr, Viață, să pui în loc, speranță chiar,
Să simt în orice dimineață, că traiul nu mi-e în zadar,
Să văd pe chipuri fericirea, iubirea ce-n geneză-ai dat,
Să nu mai văd marionete, ci credincioși cu-adevărat,

Pe blasfemiatori, Părinte, anihilează-i, căci Tu poți,
Pune în noi calde cuvinte, căci ai dat harul pentru toți,
Noi să luptăm lupta cea bună, căci știm, ești suveran și drept,
Să avem parte de cunună și să ne strângi pe toți la piept!

19/09/2021, Barcelona-Lucica Boltasu