Fii smerit pe-această cale
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Astăzi fii pe-această cale, tu smerit și credincios,
Maine nu știi de mai curge, harul sfântului Hristos,
Fii cu inima curată, iubitor să fii mereu,
Căci e starea ce-i plăcut-atât de mult lui Dumnezeu.
Fii plăcut și în vorbire, ca prin ea tu să zidești,
Cei din jur ei ca să vadă, cărui Domn tu îi slujești,
Maine poate nu mai vine, și atunci vei regreta,
Astăzi tuturor tu spune, cine-i Domn în viața ta.
Fii neprihănit în toate, o lumină pe pământ,
Căci așa ne cere Domnul, în cuvântul Său preasfânt,
Ca să fim lumină-n lume, nu doar într-o adunare,
Azi... nu mâine căci de mâine, un târziu poate apare.
Să fii tare în furtună, poate azi se va sfârși,
De te clatini în furtună, mâine tu te vei căi,
Rămâi treaz în orice vreme, mâine poate fi târziu,
Vegheator să fii în toate, căci se-apropie Cel viu.
Revenirea este-aproape, nu știi când ea poate fi,
Poate mâine... dar El poate chiar la noapte-a reveni,
Astăzi strigă și îți spune, ca să te sfințești mereu,
Cei din jurul tău să vadă, că ești fiu de Dumnezeu.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/219737/fii-smerit-pe-aceasta-cale