E timpul azi să hotărăști
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
E timpul azi să hotărăști, tu suflet zbuciumat,
În viața ta e-o vreme-acum, de hotărâri de luat,
E vreme și de întrebări, și prima să îți fie,
Al cui tu ești... unde sfârșești, în care veșnicie.
E timpul să te cercetezi, coboară-te în tine,
Mai pune-ți o-ntrebare-acum, așa cum ești... e bine? ,
Cu vorba care o vorbești, cu viața ta de-acum,
Spre care veșnicie-alergi, pe-al vieții tale drum.
Privește-n urmă ce-ai lăsat, e rău sau este bine,
Ai vrea ai tăi copiii iubiți, să fie ei ca tine? ,
Și faptele ce le-ai făcut, le știe doar Isus,
Sau poate tu, în gura lumii rele le-ai ascuns.
Pe-acest pământ ce ai zidit, cât tu ai alergat,
Doar cărămizi? , sau poate-un suflet, ce-a fost dărâmat,
Tu pentru cine ai trăit, în viața dăruită,
Tu cui slujești? , cui dăruiești, sau faci doar o risipă.
La tine astăzi a venit, un timp ce-i vorbitor,
Și-ți spune-n viață să alegi, o țintă pentru zbor,
Îți spune azi căci poate fi, de mâine prea târziu,
Și vei rămâne-un părăsit un singur în pustiu.
Îți spune-ndată să alegi, căci un sfârșit e-aproape,
Alege viața-n viața ta, opusul ei e moarte,
Și las-o urmă-n urma ta, pentru urmașii tăi,
Departe de o lume rea, departe de cei răi.
Slujește-i Celui ce ai vrea, mereu să-ți fie-aproape,
Și fugi de cel mereu ce-ai vrea, să stea de tin' departe,
Ia hotărâri azi pentru cer, în el ca să sfârșești,
Tot azi spre el să-ți ei avânt, și să nu te oprești.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/219955/e-timpul-azi-sa-hotarasti