Întorc privirea prin timp spre început;
Cuget mult la omul cel dintâi făcut,
Așezat în rai, în dulcea grădină
Unde Dumnezeu le era Lumină!
În miresma zorilor cu raza-i blândă,
Se bucurau în porunca Lui sfântă
Până când, într-o zi, vicleanul șarpe
I-a momit cu merele frumos coapte.
Alungat din rai, fără drept de întors,
Păcatele s-au înmulțit mult de tot,
Spre bucuria lui Satan, cel flămând,
Cel rău, ce duce doar moarte pe pământ!
De-atunci, morți în păcate am fi rămas
De n-ar fi coborât Fiul Isus drag!
Din slăvile cerești trimis-ai Tată,
Unicul Fiu cu Dragostea curată
Să elibereze omul din păcat,
Prin Jertfa Lui noi să fim salvați!
Întorc privirea spre noul început,
Aș vrea să fiu biruitor, nu căzut,
O veșnicie-n grădina divină,
În raiul ceresc plin de Lumină!

Amin!