În fața mea stau porți închise
Sub un zăvor uriaș și mut,
Speranțele toate-mi sunt stinse
C-așa ceva n-am mai văzut. .
S-au mai deschis porți încuiate
De mâna Ta pe al meu drum
Dar nu erau așa de 'nalte
Și-așa de groase ca acum. .
Gigantice îmi stau în față. .
Eu n-am puterea lui Samson
Care cu-atâta cutezanță
Le-a dus pe munte la Hebron. .
Uriașele porți par să-mi spună
Că drumul meu s-a isprăvit,
Că năzuința mea o curmă
Zăvorul mare, ruginit!
Și m-am oprit privind la ele.
Doamne, tu știi că nu mai pot. .
Sub lacăte prea mari și grele
Pare că se va frânge tot.
Tot ce-am răzbit până acuma
Pare că fi-va în zadar
Și va pieri cum piere spuma
În fața-acestui stăvilar. .
O licărire de speranță
Mai pâlpâie totuși în mine:
În marea mea nesiguranță
Încă mai cred, mai cred în Tine!
În fața porților închise
Coboară Tu, tăria mea
Tu Cel ce-aprinzi speranțe stinse
Și porți deschizi cu mâna Ta!
Iar dacă și acum Părinte
Vei sfărâma zăvorul greu,
Te voi lăuda cu imnuri sfinte
Din inimă, cu glasul meu!
Zdrobește tot ce-mi stă în cale
Pe drumul către Canaan,
Să 'naintez cu osanale
Prin valea asta de alean.
Ca mai apoi, ajuns la Tine
Să uit de tot ce-am suferit,
Să uit de lacrimi și suspine
Și doar să-Ți cânt necontenit!
AMIN