Vrednic și încrezător
Autor: Florența Sărmășan
Album: Mi-e plină inima de Tine!
Categorie: Slujire
Vrednic și încrezător


Când umblam pe drumul rău
Care moartea-mi aducea
Te-ai oprit în dreptul meu
Și mi-ai stat alăturea

M-ai privit direct în față
Cu ochi blânzi cum n-am văzut
Îmi știai întreaga viață
Pentru mine, Te-a durut

L-ai văzut pe Cel viclean
Ce roia în preajma mea,
Pe cel care an de an
Ce-am avut bun, distrugea

Pe acel ce m-a robit
Cu patimi otrăvitoare
Pe cel ce-a batjocorit
Ce-ai creat Tu, Doamne mare

Pe cel care a îndrăznit
Cu ispite ca să vină
Chiar la Tine, Domn iubit
Cel curat, fără de vină

Și bine ai înțeles
Gândul lui care era,
N-ai permis și m-ai ales
Să ajung la dreapta Ta

Să ajung schimbat în toate
Să fiu drept și iubitor
Să doresc a Ta dreptate
Să fiu om încrezător

Dragostea mea pentru Tine
Să se vadă-n viața mea,
Să le fac pe toate bine,
Să-l înfrunt pe cel ce vrea

Să mă alunge, să mă piardă
De la Tronul Tău ceresc,
Rău să-mi facă și aleargă
Dar Isus, eu Te iubesc!

Nu mă poate amăgi
Căci de el, m-am săturat
Și doresc în veșnicii
Să ajung un om curat

Orice mi s-ar oferi
De la el, eu nu mi vreau,
Te-am ales, cu mine fii
Dă-mi putere ca să stau

Drept pe calea Ta, bun Tată
Vrednic și încrezător
Viața mea eu Ți-o dau toată
Bun și drag, Mântuitor!

Amin

Câmpia Turzii, 7 octombrie 2021
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/220107/vrednic-si-increzator