LUPTA DIN INTERIORUL NOSTRU
Autor: Ioan Ciobota
Album: fara album
Categorie: Diverse

"Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu;
dar văd în mădularele mele o altă lege,
care se luptă împotriva legii primite de mintea mea,
şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele."

(Romani 7:22,23)

------------------------------------
Video aici: https://youtu.be/igR71s6-AsQ
------------------------------------

Conform versetelor de mai sus, există o luptă fantastică în interiorul nostru:
este legea păcatului, care ne trage
spre patimi păcătoase,
spre porniri păcătoase,
spre gânduri păcătoase,
spre atitudini și
apoi spre fapte păcătoase.

Și este legea pe care o primim atunci când naștem din nou, și anume legea lui Dumnezeu.

Dar cum se poate acest lucru?
Este ca și cum am fi închiși într-o cușcă și nu putem scăpa de acolo.
Ne dăm seama că este foarte rău, că suntem stăpâniți
de patimi,
de pofte,
de păcate,
și nu putem scăpa de acolo decât atunci când
vine altcineva,
cu o altă lege,
din altă lume,
deschide cușca respectivă și ne eliberează.

La fel aici:
când vine Domnul Isus Cristos în mintea mea și în inima mea - deoarece eu nu pot lupta singur cu cel rău, cel rău este prea tare, nu pot să-l înving, dar Cristos poate să-l învingă, Cristos l-a învins pe cruce - deci atunci când Domnul Isus Cristos vine în inima mea și în mintea mea și instaurează o altă lege, și anume legea lui Dumnezeu, atunci se schimbă totul.

"Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu,
prin Isus Cristos, Domnul nostru! ...
Astfel, dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu;
dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului."

(Romani 7:25)

Dumnezeu să ne ajute să-I slujim Lui, să slujim lui Dumnezeu, după legea lui Dumnezeu.
El să locuiască  în noi, El să fie Stăpânul nostru.
El să ne elibereze din această cușcă,
în care păcatul vrea să ne țină robi,
și să fim robi ai lui Cristos,
funcționând nu după legea păcatului, ci după legea lui Dumnezeu - legea eliberării prin Domnul Isus Cristos.

Suntem slobozi,
suntem liberi prin Cristos - Cel care locuiește în noi,
Cel care ne-a scos din cușcă.

Ne-a scos din cușca în care ne ținea robi păcatul,
și ne-a eliberat pentru totdeauna.

-------------------------------------

Ioan Ciobotă

9 Octombrie 2021

===================
Mai puteți asculta:

BIBLIA AUDIO:
https://www.youtube.com/watch?v=M7f95e7YMHo& list=PLDXRCzLI3rbbX5Yb4eLobKvSSy6iO97RI

===================

www.rve-timisoara.ro
 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/220186/lupta-din-interiorul-nostru