Poate mâine...
Autor: Maria Luca
Album: Balsamul din cuvinte
Categorie: Trezire si veghere
''Poate mâine voi ierta... poate mâine voi iubi,
Poate mâine, pașii mei, calea dreaptă o vor ști!
Poate mâine voi zâmbi... poate mâine voi cânta,
Poate mâine am să-nvăț ce înseamnă a visa! ''
O, tu suflete, nu știi? Mâine nu este al tău!
Mâine poate fi un dar ce ți-l dă doar Dumnezeu!
Tot ce poți să faci acum, fă-o astăzi, negreșit!
Mâine poate fi târziu... oare asta n-ai gândit?
Astăzi dacă vrei să ierți, iartă! Nu te mai gândi
Și învață despre drumul ce te duce-n veșnicii!
Dacă inima îți cere să iubești, n-o întrista...
Inima, doar ea cunoaște cât de scumpă-i dragostea!
Nu te-ai săturat de lacrimi? Azi e timpul să zâmbești
Viselor să le dai aripi... către stele să pornești!
Astăzi poți să înțelegi ce înseamnă fericirea
Dacă împletești frumos pacea, visul și iubirea!
Nu mai spune ''mâine''... mâine nu e ziua ta!
O primești ca pe un dar dacă Tatăl ți-o va da
Și de-o vei primi învață pentru ea să mulțumești,
Pentru fiecare clipă ce ai harul s-o trăiești!

Vulcan-16-10-2021
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/220318/poate-maine