Neţărmurită, Doamne, Ți-e iubirea
Izvor de veşnic har şi de mister!
Îi văd efervescenţa ei la cruce
Inseminând în om un strop de cer.

Voi făuri din graiul meu o odă
Şi-o voi lăsa să zboare mai presus
De lut, de neputinţă şi de moarte
Drept imn de mulţumire lui Isus.

Că-n El, Tu Ți-ai încondeiat chenarul
Să vadă omul cât eşti de măreţ,
Să vadă lumile de Tin' create
Că pentru el ai dat supremul preţ!

Ţi-e infinită, Doamne, bunătatea
Cu ea-l îmbraci pe omul păcătos
Atunci când de pe căile deşarte
Aleargă la lumina lui Cristos.

Când vinovat îşi vede goliciunea
Şi se întoarce-acasă umilit
Tu îi aşterni balsamul Tău în cale
Şi îl îmbrăţişezi în bun venit.

Voi făuri din graiul meu cântare
Şi-o voi lăsa să zboare peste munţi
S-audă toţi că-n Isus dai odihnă
Celor trudiţi, împovăraţi, desculţi.

Nemărginită Ți-e şi îndurarea
Vindeci cu ea pe orice om căzut
Te-apleci spre-a-l ridica din fundul gropii
Căci vezi în el ce nimeni n-a văzut!

Îl speli în jertfa sfântă, minunată,
Îl scoţi din văgăuna de noroi,
Îl ungi cu mir, îi pui inel în deget
Şi-n legământ rămâneţi amândoi.

Din graiul meu, solie-naripată,
Voi făuri şi-o voi lăsa să zboare
Să ştie lumile de azi şi mâine
Că Tu eşti, Doamne, Dumnezeu, Salvare.


Dec.6.2006