În fiecare suflet creşte-un spin
Ce-nsângeră-ale rozelor petale,
Toţi tăinuim un dor, ori un suspin‎
În spatele-nfloririi triumfale.

Adânc e-nfipt în suflet un ţepuş
Şi nu ni-i luat, oricât am implora,
Fără sudoare nu-i niciun urcuş‎,
Nici nu primim făr-a ne-ndatora.

‎În cel mai larg surâs vezi câte-o umbră,
În tot seninul vine câte-un nor,
Chiar dimineaţa uneori e sumbră,
Ceru-n amiază-i plumb apăsător.

‎Purtăm cu toţi în suflet o povară,
Tot adunăm, uităm să dăruim,
Chiar clipa cea mai dulce ni-i amară,
Şi visul cel mai ‘nalt îl năruim.

Chiar cel mai hotărât are-o-ndoială,
Înfrângerea ne face temători,
Dar nu e umilinţă, nu-i sfială,
Ne-ascundem dupa măşti, bănuitori.

Şi-n cel mai nobil suflet este vină,
Pâna şi-n crini e albul pângărit,
Nici sub obroc nu mai avem lumină,
Prea fără griji aici ne-am cuibărit.

E un Adam în noi, în fiecare
Şi-al Evei gând în toţi a încolţit …
O, Doamne, dă-ne-n suflet vindecare,
Iar harul Tău ne fie înmulţit!