Moment de cercetare
Autor: Cristi Dobrei
Album: Iată Zorii!
Categorie: Cină
《"Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși", dintre care cel dintâi sunt eu. 》 (1 Timotei 1:15)
Umplând paharul cu venin,
Ţi l-am adus la gurã,
Lovind în Tine, noi, cei morţi,
Cãmaşa Ta trãgând la sorţi,
Când pe Baraba, dezlegat,
Iudeii îl cerurã.
Apoi Ţi-am zis sã Te cobori
Îndatã, de pe cruce;
Când Tu ne-ai spus de-atâtea ori
Cã pentru noi aveai sã mori,
Ca, viaţã, orice pãcãtos,
Prin Tine sã apuce.
Purtat-am trupul Tãu cel sfânt
Prin umbrele obscure,
Spre-a fi pãzit într-un mormânt,
Sã nu-i treacã cuiva prin gând
Sã vinã noaptea, pe furiş
Şi-ndatã sã Îl fure.
Dar, iatã! ... Tu ai înviat
Şi viu eşti, pe vecie!
Nici straja pusã de Pilat
Şi nici mormântul sigilat,
N-au fost în stare, în vreun fel,
Oprelişte sã-Ţi fie.
☆
Aşa eram! ... Noi, pãcãtoşi.
Tu, Dumnezeu din slavã!
Dar ne-ai fãcut cu Tine fraţi
Şi, laolaltã adunaţi,
Din lumea rea fiind chemaţi,
Vedem acuma Faţa Ta,
Blajinã şi suavã!
Şi-acum, prin Duhul, ne vorbeşti,
Prin Sfânta Ta Scripturã,
Ca sã desparţi, cu orice chip,
Pãcatul - sacul cu nisip,
De spatele cel gârbovit,
Şi aurul, de zgurã.
În vremea ce ne-a mai rãmas,
- Ori multã, ori puţinã -
Ajutã robilor Tãi, dar,
S-arunce-n foc tot ce-i murdar,
Şi sã trãiascã exemplar,
Ca sfinţi, în veacul de acum
Şi-n cel ce va sã vinã! ...
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/220562/moment-de-cercetare