Poporului meu
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala
De ce plângi poporul Meu
Și ți-e teamă și oftezi,
Nu știi calea s-o urmezi?
Ba eu calea am urmat
De cu zori spre înserat,
Dar îi văd pe-ai mei copii
Tot mai slabi din zi în zi...
Boala fiii îmi răpește
Și tristețea crește... crește
Peste tot în jurul meu
Sunt suspine și mi-e greu;
N-aud râset de copii,
Nu e cânt și bucurii,
Doar o mască ce ascunde
Teama care mă pătrunde,
Și mi-e rece, și mi-e frig
Și privesc spre cer și strig...
Cum să nu oftez... să plâng
Când noi valuri mă ajung
Și în zare, norii-s grei
Și-i pierd pe copiii mei?
Nu plânge... nu suspina
Căci veni-va vremea ta
Ani de cântec și de soare
Și de binecuvântare
Ai să-nveți din nou zâmbi,
Ai să poți din nou iubi
Chiar de-acum cuptoru-i mare
Și ți-e teamă și te doare
Te încrede... Dumnezeu
El e Salvatorul tău!
Vulcan-20-10-2021
Mary
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/220633/poporului-meu