Mi-e spicul sterp, uscat de vânt şi-arşiţă,
Lucrarea mea de paie-i arsă, scrum,
Fără de rod e-a inimii mlădiţă
Căci a căzut sămânţa lângă drum.

Cât un grăunte-i slaba mea credinţă,
Dar cresc şi ai îngrijorării spini,
‎Înăbuşită zace-n neputinţă
Căci a căzut sămânţa-n mărăcini.

‎E-n mine parc-o dâră de lumină,
Dar ‎în furtuni e-un licăr laş, fricos,
Stau bine-ascuns prigoana să nu vină
Căci a căzut sămânţa-n loc stâncos‎.

Cu mâna goală mă întorc la Tine
Fără de untdelemn, cu duhul stins,
Adu-mi lumina Ta, trăieşte-n mine
C-a deznădejdii beznă m-a cuprins!

‎Fă-mi inima pământul bun, o Doamne,
Desţeleneşte-n ea un nou ogor!
‎Dac-am ajuns în ale vieţii toamne,
Fă-mă, te rog, pământul roditor!