Inimă ce ești rănită, de al vremii întâmplare,
Tu deschide-ndată gura, spune tot ce azi te doare,
Nu lăsa să te frământe, gandul greu ce îl gândești,
Lasă-l rob Celui ce-i Rege, sus în slăvile cerești.

Ești atât de-ngrijorată, ai cuprins și o tăcere,
Care te îndepărtează, de-acea sfântă mângâiere,
Te ascunzi să plângi în taină, inima... nu suspina,
Tu deschide astăzi usa, vindecarea v-a intra.

Chiar acu un gand te-apasă, care sufletului tău,
Îi aduce o durere, și un timp atât de greu,
O neânțeleasă vreme, gândul astăzi ți-a adus,
Lasă el să ias-afară, ca să intre azi Isus.

Un suspin ți-e răsuflarea, uneori e dureroasă,
Pieptul tău ce-i plin de goluri, ea adesea îl apasă,
De tu taci... și el frământă, gemete în miez de noapte-n,
Care răsăritul este, unul ce-i așa departe.

Lupți în nopți mereu în vise, și tresari astăzi mereu,
Să sfârșești o noapte-ntreagă, uneori îți este greu,
După tine-atât de multe, astăzi duci... dar de ai vrea,
Să le lași în urmă toate, care dor... tu ai putea.

De privești doar înainte, goală astăzi de poveri,
Goală de-amintiri trecute, ce-ți aduc azi doar dureri,
Vei putea să treci de toate, grele care azi îți sunt,
Tu golește-amărăciunea, locu-n tine-i pentr-un sfânt