Motto: Marcu 3/10 ""Căci El vindeca pe mulți și de aceea toți
cei ce aveau boli se înghesuiau spre El ca să se atingă de El.""

În mulțimea aceea mare ce-L urmează pe Isus -
Că se înghesuia norodul orișiunde s-ar fi dus,
Se găsește și-o femeie care-n inima ei plânge
Că de doisprezece ani are-o scurgere de sânge
Și cu doctorii, sărmana, cheltuise tot ce avea,
Dar în loc de vindecare starea ei e și mai rea.

Sufletu-i era mâhnit, frământat de neputință...
Trupul era tot mai slab, vlăguit de suferință...
Și de prea multă frământare i se înnegrise fața
Că cu sângele odată, pic cu pic se scurgea viața;
Plină de amărăciune nu știa ce și cum să facă,
Bani de leacuri nu avea c-ajunsese prea săracă.

Dar într-o zi a auzit oamenii vorbind uimiți
De Isus ce vindecase toți bolnavii întâlniți,
Nu cu doctorii minune sau vreun leac miraculos
Ci, la cuvântul Lui, bolnavul se făcea iar sănătos.
Și ea, în urma auzirii a rămas încredințată
Că de-ajunge la Isus va fi sigur vindecată!
Vestea asta-i dă putere, mai ales c-a auzit
Că Isus trece prin sat de ucenici însoțit.
Fără a mai pierde-o clipă s-a ridicat și s-a dus...
Și acum e în mulțimea ce-L urmează pe Isus.

Se strecoară pas cu pas, cu destulă greutate,
Să ajungă la Isus, pe furiș, venind din spate,
Fiindcă nu ar vrea să spună ce năpastă o apasă
Și să știe cei din jur că are-o boală rușinoasă.
Așadar, biata femeie, nici măcar nu se gândea
Că Isus, măcar de milă, s-ar putea îndura de ea,
Ci ea știa un singur lucru, cu o credință neclintită:
"Numai să-i ating veșmântul, și voi fi tămăduită!"
Când s-a atins de haina Lui, în tot trupul a simțit
Că s-a tămăduit de boală și, minunea s-a înfăptuit!

Iar Isus în clipa aceea se întoarce spre mulțime
Și întreabă cu glas blând, fără urmă de asprime:
"Cine s-a atins de Mine?" Și nimeni nu îndrăznește
Să răspundă, doar femeia, tremurând mărturisește
Adevărul gol-goluț și despre tot ce s-a întâmplat
Până i-a atins veșmântul, când pe loc s-a vindecat...
Și se așteaptă acum femeia, zguduită de suspine,
Să o mustre, și s-o certe, și s-o facă de rușine...
Dar Isus, care-i cunoaște gândurile, suferința,
Cu bunătate-o liniștește și îi laudă credința:
"Îndrăznește fiică, că tu ești prin credință mântuită!
Du-te-n pace, și de boală fii de-acum tămăduită!"

Fraților! Un lucru-i sigur: Dacă o boală ne lovește
Doar unul singur este Acela care ne tămăduiește:
Cel care-a venit în lume să aducă mântuirea
Și iertare de păcate pentru toată omenirea...
Cel ce-a suferit pe cruce chin și grele suferințe
Și a luat asupra Lui ale noastre neputințe...
El a purtat bolile noastre de care eram loviți
Iar astăzi, prin rănile Lui noi suntem tămăduiți.

Iar această întâmplare cu vindecarea minunată,
Fără pic de îndoială, ne dovedește încă odată
Că cine vine la Isus cu un necaz, cu o povară
Sau c-o boală nemiloasă, nu-l va izgoni afară.
Dar să vină ca femeia, cu îndrăzneală și credința
Că Isus Hristos are puterea să-i aline suferința...
Să nu-i pese de mulțime sau de ce lumea ar spune,
Ci să se înghesuie întruna, cu post și cu rugăciune
Să treacă de ce-i lumesc, de ce-i rău și păcătos,
Că izbăvit pe veci e acela care-i atins de Hristos.
Amin!
Alba Iulia, la 11 noiembrie 2021