Că-i frig în noi nu-i născocire,
Mai e vreun licăr de speranță?
Statornicia-i rătăcire,
Blândețea e în disonanță
Cu împietrita strălucire;
Să fii altfel e cutezanță!

Cu-o lungă iarnă-n așteptare,
Mai ții aprins în suflet focul
Să încălzească la-nnoptare?
Lumina ți-o ascunde-obrocul?
N-ai vrea să fii un far, un soare,
Acel care sfințește locul?

Sunt încă vieți neprihănite
În lumea fără har, pustie...
Pe plaiuri reci, încremenite
Aprind a Cerului făclie,
Știindu-și rostul, sunt menite
Să țină-n noi speranța vie!