Cine-ar putea pe noi să ne despartă
De dragostea slăvitului Isus,
Ce răni săpate-n mâinile Lui poartă
Prin jertfa sfântă care S-a adus?

Necazul de-ar lovi fără cruțare
Și strâmtorarea ne-ar învălui,
Ne ancorăm de El, de Stânca tare,
Ce nici un val n-o poate birui.

De-ar fi vrăjmașul să ne prigonească,
Flămânzi sau goi de-ar fi să pribegim,
Ne protejează mâna Lui cerească,
Suntem predestinați să biruim!

Primejdii fără număr de-amenință,
Și săbii s-îndreptate către noi,
Suntem predestinați la biruință,
Căci nu suntem din cei ce dau 'napoi.

Noi știm și credem că acestea toate
Lucrează împreună spre folos,
Spre bine veșnic și eternitate,
Când vom domni în slavă cu Hristos.

Nimic nu va putea să ne despartă
De dragostea cea fără de apus,
Ce Tatăl a ales ca să ne-o-mpartă
Prin Fiul Său iubit, Hristos Isus.

Nici moartea, și nici viața, și nici îngeri,
Nici stăpâniri, puteri oricât de mari,
Nici înălțimi, ori adâncimi de plângeri
Nu ne vor lua din brațele Lui tari.

Prin lucruri de acum, sau viitoare,
El ne trasează-un glorios destin;
Suntem, prin dragostea-I nemuritoare,
Mai mult decât biruitori. Amin!