Trioul Divinei Recunoaşteri 2
Partea 2 – a

Şi marea, L-a recunoscut
Când ea se zbătea-n furie,
Şi vânt şi valuri, s-au oprit,
Când cuvântul le-a vorbit
La matcă din nou să revie.

De glasul sfânt, a ascultat
Căci-al ei vuiet, s-a liniştit,
Iar luciul apei-ncet vibrând
Părea pe strune cântând,
Mărind pe Cel ce a vorbit.

Când Petru, era peste ape
Mergând l-al său Învăţător,
Atunci a cunoscut mai bine
Pe cel ce-n dragoste îl ţine
Pe al lui scump Mântuitor.

Şi când a fost să se afunde
Simţind al morţii fior rece,
L-a implorat atât de jalnic
Strigând cu glasul amarnic,
Să nu îl lase, să se înnece.

Boli şi moarte i S-au supus
Poruncii Sale, când dureri,
S-au transformat în bucurii
La oameni mari şi la copii
Prin vindecări, si-n învieri.

Când bolnavi, erau salvaţi
Numai cu-n singur cuvânt,
Era vremea să-L cunoască
Şi ca Domn să-L recunoască
Mantuitor pe-acest pământ.

Când suflete, erau scăpate
Dintre-amăgirile lui Lucifer,
Sosise timpul de-a înţelege
Toţi cei care credeau în lege
Că El venea de sus din cer.

Flavius Laurian Duverna
31 decembrie 2006