De ce-i atâta forfotă în tine?
De ce îți e așa posomorâtă fața?
Și ce anume atât de tare te-a întristat?
Te-ntreabă Dumnezeu în taină
Cum Cain, odinioară fost-a întrebat:
Nu-i așa că de faci bine
Cu bine în schimb vei fi primit?
Dacă din bunătate ai vreo izbucnire
Și gura ta în bunătate va vorbi...
În inimă de i-ai sădit sămânța
Te vei asemăna cu Dumnezeu
Frumos e sufletul în care
Bunăvoința sună cu ecou...

Te uiți în stânga și în dreapta
În jurul tău nimic nu-i diferit
Poate domnește-n lume răutatea
Și nu-nțelegi ce-nseamnă a iubi...
Dar tu... păzește-ți inima
Păstrează-ți pacea...
Ferește-ți mintea când ești încolțit
Că de faci rău, răul se ține...
Stă dupā ușă... stă lipit
Și te pândește zi și noapte
O clipă de ispită te desparte
Ca iar să cazi... să fii robit...
Să îți aducă amărăciune
Sămânța bunătății să ți-o otrăvești
Viclean e răul de iei seama
Așteaptă să păcătuiești
Dorinta răului se ține după tine
Ca să te mânii... să urăști...
S-aprinzi în tine un vulcan de gânduri
Pe care n-ai putere să le-oprești...
Odată răspândite-n lume
Cenușa-i nu poți s-o aduni
Va arde-n jur pe cel de lângă tine
Și te vei arde chiar și tu
Și-așa să faci o alta voie
Nu pilda celor sfinți, a celor buni...
Căci prin mânie poți ucide-un frate
Prin vorba grea sau tonul ridicat
Fără să știi că rana lui de Domnul te desparte
Și-n cuget nu poți fi împăcat...
Te cheamă Dumnezeu în taină
În dragoste de Tată îți vorbește iar...
Tu poți alege...
Poți fi tare... în clipa-n care
Ești prin mânie ispitit...
Ești prin ispită încercat...
Păcatul te pândește-n ușă
Dorinta lui se ține să greșești
Ți-a hărăzit puteri de stăpânire
Așa să faci!
Să-l stăpânești!
Alegerea îți aparține
Te mânii... cazi... nici vorbă de iubit...
Devii un fiu al răzvrătirii
Și-ți schimbi destinul pentru care ai fost chemat...
Un Dumnezeu te-ntreabă azi în taină:
Bine ai făcut că iar te-ai mâniat?